29. 09. 2025.Juhász: Dialogul și parteneriatele consolidează Voivodina

Salzburg/Novi Sad, 29 septembrie - Președintele Adunării P.A. Voivodina Bálint Juhász a apreciat astăzi la Salzburg, unde participă la cel de-al XXI-lea Summit European, pe care-l organizează Institutul Regiunilor Europene (IRE), că pentru P.A. Voivodina este de mare importanță participarea activă în procesele de cooperare regională și schimb de experiență.

Delegația Adunării P.A. Voivodina, pe care, pe lângă Juhász, o constituie și vicepreședintele Adunării Aleksandra Maletić, și secretarul general dr. Sandra Stojković, participă la lucrările acestei importante adunări care reunește reprezentanți de rang înalt ai regiunilor europene, ai comunităților politice și academice, precum și ai instituțiilor comerciale.

În timpul Summitului, președintele Juhász a discutat despre posibilitățile unor noi inițiative comune și aprofundarea cooperării cu prof. dr. Franz Schausberger, președintele și fondatorul IRE, precum și cu reprezentanți ai diferitelor regiuni și instituții europene.

„Acest forum tradițional este un loc în care se edifică dialogul, se caută soluții comune și se dezvoltă parteneriatele. Pentru Voivodina este de o importanță capitală participarea activă la astfel de procese, deoarece cooperarea regională aduce beneficii concrete cetățenilor. Sunt convins că întâlnirile din acest an vor deschide noi oportunități de cooperare”, a declarat Juhász.

Predintele Juhász a adăugat că este important ca provincia noastră să fie o regiune recognoscibilă pe harta UE, precum și că aceasta are deja o imagine foarte pozitivă în Europa și la Bruxelles, indiferent de faptul că uneori există opinii diferite cu privire la anumite probleme.

Prof. dr. Franz Schausberger a subliniat că printre numeroasele beneficii ale cooperării regionale este și faptul că reprezentanții regiunilor se înțeleg adesea mai ușor și ajung la soluții comune mai repede decât la nivel național. Dânsul și-a exprimat dorința ca IRE, în cooperare cu P.A. Voivodina, să organizeze o conferință comună la Novi Sad pe tema tuturor problemelor actuale legate de politicile regionale și îmbunătățirea cooperării regionale.

Summitul European din acest an a reunit numeroși reprezentanți de vârf ai regiunilor, guvernelor, parlamentelor și economiei europene. Programul a cuprins sesiuni dedicate unor teme cheie, precum provocările demografice, viitorul democrației, securitatea aprovizionării cu energie, economia circulară și mobilitatea. Cu participanții au vorbit și Claudia Plakolm, ministrul austriac pentru Europa și integrare, Tibor Navracsics, ministrul ungar pentru administrație de stat și dezvoltare regională, și Johannes Hahn, fost comisar UE.

Institutul Regiunilor Europene (IRE) a fost înființat în anul 2004 la Salzburg cu scopul de a promova cooperarea regională în Europa și de a consolida rolul regiunilor europene și al autorităților locale în procesele europene de luare a deciziilor. IRE este, de asemenea, o platformă pentru schimbul de experiență și bune practici între regiuni, orașe, comune și diferite sectoare economice.