Senta, 23 ianuarie – Președintele Adunării P.A. Voivodina, Juhász Bálint, a participat astăzi, la Senta, la ceremonia centrală care marchează Ziua Culturii Maghiare în Voivodina, care a adunat numeroși reprezentanți ai vieții culturale, publice și politice.
Președintele Juhász a evidențiat că, pentru comunitatea maghiară din Voivodina, cultura reprezintă temeiul pentru conservarea identității, limbii și tradiției, dar și o punte importantă de cooperare și înțelegere între popoarele care trăiesc pe aceste meleaguri.
„Cultura maghiară din Voivodina nu este doar o parte a patrimoniului cultural al unei comunități, ci și o parte prețioasă a diversității culturale generale a provinciei noastre și a Republicii Serbia. Administrația provincială rămâne dedicată acordării de sprijin instituțiilor, creatorilor și proiectelor care contribuie la păstrarea identității și la consolidarea respectului reciproc și a cooperării”, a subliniat Juhász.
El a apreciat că Ziua Culturii Maghiare în Voivodina reprezintă una dintre cele mai importante date pentru comunitatea maghiară, deoarece inițiază o adunare în jurul obiectivului comun - păstrarea patrimoniului cultural și consolidarea vizibilității culturii maghiare în viața publică.
Festivitatrea o organizează în mod tradițional Uniunea Culturală a Maghiarilor din Voivodina și Institutul pentru Cultură al Maghiarilor din Voivodina, sub auspiciile Consiliului Național al Comunității Naționale Maghiare, iar anul acesta a avut loc în cadrul programului „Sezonul de cultură maghiară în Serbia și de cultură sârbească în Ungaria 2025/26”.
În timpul ceremoniei, au fost înmânate premii și plachete persoanelor și instituțiilor care prin activitatea sa au lăsat o amprentă semnificativă în conservarea culturii, limbii și identității comunității maghiare din Voivodina.
Celor prezenți s-au adresat deputatul dr. Bálint Pásztor, președintele Consiliului Național al Comunității Naționale Maghiare, Árpád Fremond, și secretara de stat la Ministerul Culturii și Inovării din Ungaria, Anita Kiss-Hegyi