10. 06. 2026.Juhász:Patrimoniul cultural este o responsabilitate comună a tuturor generaţiilor

Subotica/Novi Sad, 10 iunie – Preşedintele Adunării P.A. Voivodina dr. Bálint Juhász a participat astăzi la Primăria din Subotica, la conferinţa „Frumuseţea de zi cu zi - femei, artă şi stil de viaţă în epoca Secesiunii”, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Secesiunii.

Adresându-se participanţilor la conferinţă, preşedintele Juhász a subliniat că Subotica este unul dintre cele mai importante centre ale arhitecturii Secesiunii din această parte a Europei şi că particularitatea sa se reflectă în faptul că cetăţenii se întâlnesc zilnic cu acest curent artistic, pe străzi, în pieţe şi clădirile emblematice care modelează identitatea oraşului.

Dânsul a accentuat că Secesiunea nu reprezintă doar o moştenire arhitecturală, ci şi un mod de a înţelege lumea, o parte a culturii şi a memoriei colective a acestor spaţii. Juhász a amintit că creatorii Secesiunii au lăsat generaţiilor viitoare nu doar edificii excepţionale, ci şi valori durabile care definesc şi astăzi aspectul şi spiritul orașului Subotica.

Vorbind despre importanţa păstrării patrimoniului cultural, preşedintele Juhász a menționat că moştenirea supravieţuieşte doar dacă este îngrijită cu responsabilitate, restaurată şi transmisă generaţiilor viitoare. După cum a subliniat, păstrarea patrimoniului arhitectural din Subotica nu este doar o chestiune culturală, ci și una socială, deoarece aceste clădiri continuă să modeleze identitatea orașului și reprezintă una dintre cele mai importante resurse ale sale.

Dânsul a menționat în mod deosebit tema conferinței de anul acesta, dedicată femeilor, artei și stilului de viață în epoca Secesiunii, apreciind că aceasta oferă oportunitatea de a privi bogata moștenire a acestei perioade dintr-o nouă perspectivă.

La conferința care a reunit experți din domeniul istoriei artei, arhitecturii și protecției patrimoniului cultural au mai vorbit și președintele Adunării Orașului Subotica, Daniel Đivanović, precum și viceprimarul orașului Subotica, Csilla Góli, iar în cadrul programului vor avea loc prelegeri despre vitraliile secesioniste, patrimoniul arhitectural din Kanjiža și Palić, precum și despre modă și statutul femeii la trecerea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea.

Evenimentul face parte dintr-un program de trei zile dedicat Zilei Mondiale a Secesiunii la Subotica, care include expoziții, ghidaje de specialitate, programe literare și cinematografice, precum și activități destinate tinerilor, cu scopul de a le face cunoscut și de a conserva patrimoniul cultural.